Amintirea poate fi unitatea de masura a trecutului. Cu cate amintiri mai multe si mai frumoase ai , cu atata trecutul n-a fost degeaba 🙂 . Ma consider foarte nororcoasa, viata mea e plina de evenimente si mi se intampla “intamplari” remarcabile in fiecare zi, sau aproape in fiecare zi. Daca nu plange un copil dupa mama sau dupa vreo iubita, atunci sigur apare un apus de neuitat, o racoare placuta, un peisaj rupt din rai, o plecare imprevizibila, o gluma sau traznaie pe moment enervante, poate, dar de care-mi amintesc cu mare drag, o emotie, frica sau stres.
Ce rau imi pare ca n-am harul de a scrie imediat ce vin dintr-o calatorie…poate ca multe lucruri le-am dat uitarii, poate ca multe nu mai sunt atat de poaspete ca sa am bucuria de a le scrie. Ce e foarte important insa este ca am ce sa traiesc, de aceea le multumesc din suflet tututor parintilor si copiilor care au vrut si vor sa traiasca alaturi de noi aventura care poarta numele Sun Adventure, si in care am crezut intordeauna cu tarie si mandrie, si cu siguranta de multe ori cu inversunare.
Imi amintesc cata pasiune si emotie aveam in primele tabere de schi, cat de indarjita eram in dorinta mea de a evita slujbe din Bucuresti, cate ezitari aveam pe atunci si cata experienta am strans in acesti ani, si ma bucur ca am inca un echilibru si nu am ajuns o paranoica, pentru ca si experineta asta mi-a adus multe lucruri bune dar si multe ganduri negre fiind din ce in ce mai constienta de milioanele de probleme/accidente care pot aparea.
Imi amintesc de….
Victoras care avea ca obicei disparitia fara urma si fara sa spuna cuiva ca vrea sa plece, ne panicam, albeam si il urmaream cu privirea in mod obsesiv de frica sa nu-l pierdem.
Maria care la 3 ani dorea sa schieze, avea un costum roz si la dimensiunea de mai putin de jumatate de metru ne-a pus pielea pe bat de mai multe ori. Primele aventuri cu ea au inceput atunci cand se arunca frecvent in zapada, incepea sa planga si sa strige ca si-a rupt piciorul.
Stefanut (4ani) care explica tututor ca “a ajuns in acesata tabara patetica si jalnica din cauza mormoloacei de Luciana” .
Mircea, Eugen, Toma , Gemenele, Deea, Ilinca, Ana, Sabina, Petrica si multi altii cel putin la fel de prezenti si la fel de importanti, veterani din gasca veche care ne urmareasc o gramada de tabere pe sezon si pe care i-am vazut crescand si progresand (atat la schi, mtb, etc cat si ca oameni). Tot ei cred in spirutul Himalaya si am depistat cu surprindere ca si-au facut grup pe facebook :d – Sun Crew , sa plang si nu alta …
Ioana Drogeanu care face la scoala referate despre Himalaya Adevnture, cat si altii care povestesc cu drag despre noi(Ana Lacatusu, Dona, Alexandra si multi multi altii ).
Matheus care a sarit in pat si a dat cu capul de caloriferul cabanei. Ovidiu a fugit cu el in brate de la Diham si a ajuns la spital unde a fost cusut.
Adrian care si-a spart capul cu propriul schi (acum 9 ani) in Austria pe cand casca era pentru noi toti optionala, Edi cu care am avut o alta aventura tot in Austria.
Prima tabara in Retezat (2005) in care am gatit peste la conserva si fasole batuta- multumesc Eugen , Mircea , fratii Tasca ca m-ati iertat pentru “bucatele” savurate atunci.
Prima tabara in Apuseni, in care l-am trimis pe Victor (bun amic de-al meu, cunoscator de Apuseni) , eu avand sesiune la facultate, cu care n-am reusit sa vorbesc decat o data intr-o saptamana, in timp ce faceam matanii pe acasa. Apoi au urmat 6 ani de tabere in Apuseni la Delu .
Prima tabara in Slovenia la mountainbike si scaldat in Croatia. Asa da munca… sa tot muncesti in atmosfera asta.
Aventuri si intarzieri de trenuri, bagaje in strada, masini stricate si solutii gasite la minut, sau poate chiar la secunda, ca nu poti sa lasi copiii in stand-by ca sa stai sa te gandesti.
Agende intregi completate cu : ora 19:00 pastiluta X, la culcare pastiluta de dinti, lapticul incalzit in biberonul atasat la geanta de voiaj…etc, etc .
Evreii care ne-au contactat la un moment dat, ca aflasera de noi de pe internet si vroiau sa colaboram, sa le promovam excursiile lor in Italia la targul de turism din Bucuresti. Dupa ce am impartit pliante 4 zile la targ imbracati in costume de schi si ne-am imaginat avioane cu italieni care urmau sa vina cu noi in muntii Romaniei, ne-am lamurit ca eram doar niste visatori buni de tepe :d
Oamenii cu care am lucrat si cu care lucram inca si amintiri multe cu ei – Andrei, Iusti, Georgi, Raducu, Marian, Bebe, Ionut, Nicu, George, Mario, Cristi, Alexandra, Marius si nu in ultimul rand Ovidiu Iancu (cu care pun la cale toate cele ce se intampla si cu care am pus caramida cu caramida la tot ce inseamna acum SA), oameni cu care simt cateodata ca am mutat muntii din loc si cateodata am facut ce credeam ca nu-i realizabil, oameni care au investit o parte din sufletul lor in clipe pe care speram ca copiii nu le vor uita, oameni pentru care timpul a capatat alte proportii si care uita ca azi e luni sau sambata si cu care-mi place sa zic ca am trait sau traim “haiduceste”.
Tinem sa multumim din suflet parintilor cat si copiilor pentru increderea in noi si pentru ca ne-au ajutat sa invatam atatea lucruri …
Sper ca timpul sa nu ne rapeasa visele si elanul, sper sa avem din ce in ce mai multe amintiri placute si sa ne bucuram in continuare de toate peripetiile din taberele SA.
Echipa SA
11.10.2011